Descoperă “Școala Altfel” alături de ISS și Platforma de Fizică de la Măgurele

Copii vizitând standul ISS la Noaptea Cercetătorilor 2012 (C) ISS/Octavian Micu

Institutul de Științe Spațiale alături de INFLPR, INFP, INOE, INCDFM, Facultatea de Fizică a Universității din București și Institutul de Fizică Atomică invită elevii și profesorii să participe la activitățile Platformei de Fizică de la Măgurele din cadrul campaniei “Școala Altfel”. Inițiată de Ministerul Educației Naționale, ediția din 2013 se desfășoară sub sloganul “Să știi mai multe, să fii mai bun!” și are loc în perioada 1-5 aprilie. Participarea se face pe bază de programare în avans.

Prin această campanie, Ministerul Educației Naționale își propune implicarea elevilor și a profesorilor în activități extracurriculare care să le valorizeze talentele, preocupările extra-şcolare şi competenţele în domenii cât mai diverse şi interesante. În acest sens, Institutele de pe platformă se alătură acestor eforturi prin organizarea unor activități de popularizare din domeniul fizicii şi astrofizicii.

În perioada 1-5 aprilie, elevii și profesorii sunt invitați pe Platforma de Fizică din orașul Măgurele, județul Ilfov, unde pot participa la următoarele activități:

Institutul de Științe Spațiale (ISS, Str. Atomiștilor, nr. 407, Turnul IFA, etaj 2)

  • Universul la microscop
  • Observă Soarele prin telescop! (în condițiile vremii favorabile)
  • Clasificarea interactiva a galaxiilor
  • Ce este radiația cosmică şi cum o putem detecta?
  • Descoperă acceleratorul CERN
  • Paseste virtual in Stația Spațială Internațională
  • Astronaut la minut!
  • Cum trimitem fungi în spațiu?

Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Laserilor, Plasmei și Radiației (INFLPR, Str. Atomiștilor, nr. 409)

  • Creșteri de cristale
  • Aplicații ale laserilor
  • Tomografie de raze X

Institutul Național pentru Fizica Pământului (INFP, Str. Călugăreni, nr. 12)

  • Vizitarea Camerei de Supraveghere Seismică

Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Optoelectronică INOE 2000 (Str. Atomiștilor, nr. 409)

  • Experimente ce simulează fenomenele meteorologice din natură (circulația maselor de aer, tornadele, fulgerele etc.)

Institutul Național de Cercetare-Dezvolatare pentru Fizica Materialelor (INCDFM, Str. Atomiștilor, nr. 105)

  • experimente completate de vizite în laboratoarele institutului

Facultatea de Fizică (Str. Atomiștilor, nr. 405)

  • Vizitarea facultății și familiarizarea cu oportunitățile oferite
  • Participarea la experimente

Activitățile se adresează în principal elevilor de școală generală și liceu, dar există și activități dedicate celor mai mici. Participarea se face doar pe bază de programare în avans printr-un email la ghenescu at spacescience punct ro.