România a devenit stat membru al Organizaţiei Europene pentru Cercetări Nucleare – CERN

CERN_Aerial_View
Credit imagine: CERN/Maximilien Brice

Pe 18 iunie 2015, în cadrul celei de-a 176-a Sesiuni a Consiliului CERN, România a fost admisă prin vot unanim ca membru cu drepturi depline în Organizația Europeană pentru Cercetare Nucleară – CERN. Acest eveniment vine ca o urmare firească a statului de stat candidat pe care România îl deţinea din decembrie 2008 şi ca o recunoaştere a contribuţiilor şi performanţelor cercetătorilor români implicaţi în experimentele ştiinţifice desfăşurate la CERN. Urmatorul pas în aderarea României la CERN este ratificarea Rezoluției în Parlamentul României.

Delegaţia României la Geneva a fost condusă de doamna prof. dr. ing. Ecaterina Andronescu, Preşedinte al Senatului Universităţii Politehnica din Bucureşti şi Preşedinte al Comisiei pentru Învăţământ, Ştiinţă, Tineret şi Sport din Senatul României şi de domnul prof. dr. ing. Tudor Prisecaru, Secretar de stat pentru cercetare în cadrul Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice şi preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Cercetare Ştiinţifică şi Inovare. La reuniune au mai participat doamna Maria Ciobanu, ambasador şi şef al Reprezentanţei Permanente a României la ONU – Geneva şi domnul Traian Filip, adjunct al reprezentantului permanent, arată un comunicat de presă al Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice.

În prezent, peste 100 de cercetători români participă la experimentele științifice desfășurate în cadrul LHC (ALICE, ATLAS, LHCb etc.) și la rețeaua globală GRID. Primul experiment LHC la care Institutul de Științe Spațiale (ISS) a fost implicat încă din faza de propunere este MoEDAL. ALICE (A Large Ion Collider Experiment) este un alt experiment CERN la care cercetătorii ISS participă. În perioada mai-noiembrie 2015 o parte dintre cercetătorii ISS se află şi ei la CERN, unde realizează ture de monitorizare pentru achiziţia de date la experimentul ALICE, ca parte din îndatoriile lor recurente. Puteţi urmări noutăți despre activitatea lor aici.

„Institutul de Științe Spațiale salută votul unamim din Consiliul CERN cu privire la acceptarea României ca stat cu drepturi depline. Acest lucru demonstrează încă o dată calitatea contribuțiilor pe care cercetătorii români le aduc experimentelor de la CERN și totodată deschide un nou orizont de colaborare pentru aceștia”, a declarat Directorul ISS, Dr. Sorin Ion Zgură.

Despre colaborarea România – CERN

Colaborarea României cu CERN a început în anul 1991, odată cu semnarea primului acord pentru implicarea cercetării şi industriei româneşti în programele acestei organizaţii.

În decembrie 2008 România a fost acceptată ca stat candidat la CERN, iar un an mai târziu a fost definitivat proiectul de acord dintre România şi CERN privind aderarea ca membru cu drepturi depline. Documentul, cu o valabilitate de 5 ani, a fost semnat în februarie 2010, la Geneva, şi ratificat ulterior prin Legea 203/2010.

Ca urmare a participării la experimentele desfăşurate la CERN, România a obţinut nu numai accesul la infrastructura de cercetare a CERN, ci şi posibilitatea de a-şi dezvolta o infrastructură proprie de cercetare. Astfel, au avut loc dezvoltarea unor noi tipuri de detectori şi calorimetre, accesarea de fonduri europene prin programele FP6 şi FP7, obţinerea a două brevete de invenţii premiate la Salonul Internaţional de Invenţii de la Geneva, precum şi realizarea şi exploatarea detectorului de preshower, primul detector integral românesc pus în funcţiune la CERN. Nu în ultimul rând, accesul la tehnologii şi/sau echipamente de ultimă generaţie, dar şi la baze de date şi surse de informare-documentare speciale, a facilitat optimizarea constantă a cunoştinţelor cercetătorilor români, resurse care pot fi valorificate în sectorul economic.

This post is also available in: Engleză

Social Widgets powered by AB-WebLog.com.