Săptămâna Ştiinței la București, ediția 2017

Începând de azi, 29 septembrie 2017, la București vor avea loc mai multe evenimente de popularizare a știintei către publicul larg, precum:

  • Sci+Fi Fest la Biblioteca Națională a României din București, 30 septembrie (de la orele 17:00) – 1 octombrie (de la orele 11:00).

Alături de cercetătorii de la Institutul de Științe Spațiale se vor putea face observații astronomice diurne și nocturne cu ajutorul unui telescop și se vor afla mai multe despre proiectele de cercetare științifică, proiectare și dezvoltare de tehnologii spațiale, cu prezentarea în detaliu a două experimente internaționale de anvergură în domeniul fizicii energiilor înalte și astrofizicii: Observatorul Pierre Auger (Argentina) și ALICE-LHC-CERN (Elveția).

Aceste evenimente vin în scopul creșterii gradului de conștientizare a Știintei și Tehnologiei, cu aplicație în variate domenii de Cercetare – Dezvoltare și Inovare, unde cercetători de la Institutul de Științe Spațiale, alături de alți colegi cercetători români din variate domenii de activitate, vor impărtăsi contribuțiile lor zilnice cu cetățenii de rând, de la mic la mare, dar mai cu seamă în rândul tinerilor, “generația de azi, viitorul de mâine”.

Social Widgets powered by AB-WebLog.com.