Vă așteptăm la Astrofest!

 

Sâmbătă, 19 mai, între ora 16 și ora 20, institutul nostru va participa la Astrofest , ediția 2018, singurul festival de astronomie și explorare spațială care are loc în țară. Evenimentul se va desfășura în curtea Bibliotecii Naționale a României, de pe Bulevardul Unirii nr.22, din București. Veți putea vedea în cele două corturi alea noastre experimente foarte interesante și artefacte unice, create cu ajutorul științelor spațiale. O echipă mixtă a ISS și a Institutului Național pentru Fizica PlasmEI, Laserilor și Radiației va pune în aplicare “Planetarrella”, experiment prin care se vor simula în laborator aurore boreale. Alți cercetători ai noștri vă vor prezenta o trusă de telemedicină românească, conectată la sateliți aflați în spațiu, care poate salva vieți, transmițând în timp real coordonatele vitale ale unui om indiferent de locul în care se află. Veți putea să descoperiți în ce stare de spirit sunteți, cu ajutorul unui program de soft destinat cosmonauților, care analizează trăsăturile faciale. Doi fizicieni din echipa institutului vă vor arăta macheta motorului ionic inventat de ei și vă vor explica în ce mod funcționează. Nu în ultimul rând, cercetătorii ISS vă vor sta la dispoziție dacă aveți curiozități legate de spațiul cosmic. Vă așteptăm cu drag, cu mic, cu mare la Astrofest.

Social Widgets powered by AB-WebLog.com.